Prima pagină » Actualitate » Un stat european reintroduce serviciul militar OBLIGATORIU. Preşedintele spune că țara „are nevoie de o armată puternică”

Un stat european reintroduce serviciul militar OBLIGATORIU. Preşedintele spune că țara „are nevoie de o armată puternică”

Un stat european reintroduce serviciul militar OBLIGATORIU. Preşedintele spune că țara „are nevoie de o armată puternică”

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a anunţat, sâmbătă, că şi-a dat acordul pentru restabilirea serviciului militar obligatoriu în ţara sa, spunând că „are nevoie de o armată puternică”, relatează Agerpres.

Liderul de la Belgrad a precizat, În timpul unei ceremonii la Academia Militară din capitala țării, că serviciul militar obligatoriu va dura 75 de zile.

„Sper să înţelegeţi cu toţii cât de mult avem nevoie de o armată puternică, cât de mult avem nevoie să cumpărăm şi să producem mai multe arme. Nu dorim să atacăm pe nimeni. Şi nu o vom face. Dar vrem să-i descurajăm pe toţi cei care ne ameninţă în fiecare zi şi neîncetat”, a afirmat el.

Această propunere de reinstituire a serviciului militar obligatoriu trebuie încă aprobată de Guvern şi apoi votată de Parlament, unde însă partidul lui Vucic are o majoritate solidă.

La rândul său, cu o zi înainte, premierul sârb Milos Vucevic a declarat că Guvernul este „gata să trimită această propunere Parlamentului foarte repede şi să o implementeze în 2025, după îndeplinirea condiţiilor logistice şi administrative”.

Serbia a pus capăt serviciului militar obligatoriu în 2011 şi de atunci are o armată profesionistă, notează sursa citată.

Sursa foto – Caracter ilustrativ: Facebook – MApN

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, ... vezi toate articolele

Citește și